Copiii și părinții romi vor la școală
POSDRU ID 132996
Acest website este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Data publicarii: 16 iulie, 2015
Misiune îndeplinită – Mărturia mentorului Alina Ursu Maierus la sfârșitul anului școlar
Școala Gimnazială Maieruș, județul Brașov
„Curiozitate şi emoţie, un amalgam de sentimente trăite alături de o parte dintre elevii pe care am avut privilegiul de a le fi mentor.
O zi importantă pentru părinţi dar şi pentru copiii care mai au câteva minute de a-şi vedea un vis împlinit, acela de a ajunge la liceul mult dorit despre care a auzit poveşti şi povestiri şi unde cred că îşi vor croi un drum mai bun în această lume strâmbă.
În sala sunt copii din Maierus, Săcele, Ormenis, Apata alături de diriginţi sau profesori şi sunt bucuroasă şi încântată să o întâlnesc pe Anca o profesoară minunată. Într-un final apare şi dna. inspector şcolar pentru rromi împreună cu o colegă şi simt că emoţiile părinţilor sunt tot mai mari. Se face prezenţa, se sună după cei absenţi după care mult aşteptată şedinţa de repartizare pe locurile speciale pentru rromi din licee începe. Am şi eu emoţii şi inima mi se miceste amintindu-mi de vremea când eu copilul, aşteptăm că rezultatele examenului de admitere pentru treaptă I de liceu să fie afişate. Mi se strânge gâtul şi îmi dau lacrimile uitându-mă la minunăţii ăştia care au reuşit,da chiar au reuşit să facă primul pas pentru împlinirea unui vis, pentru a schimbă ceva în bine în viaţă lor şi pentru a ne face cinste.
Vine rândul şi copiilor din Maieruș şi îmi rade sufletul de bucurie să aud numele şi mediile lor strigăte de doamna inspector. Chiar sunt fericită, Toporaş Loredana, o fetiţă plăpândă, mai mult decât modest îmbrăcată, este strigată pentru liceul Unirea la secţia Ştiinţe Sociale cu o medie aproape de 9 cu care lejer ar fin intrat la orice liceu fără să mai apeleze la locurile speciale. Sunt mândră de ea chiar dacă nu mi-a fost elevă, urmează Maria Ceicu pentru liceul Nicolae Titulescu profil filologie, Radu Roxana pentru Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” profi tehnician în gastronomie şi Iulian Pivniceru pentru liceul Remus Radulet profil tehnician în instalaţii electrice. Da am mai spus, sunt fericită şi alături de ei este şi minunată lor dirigintă, Simona Tăuş care este mândră de elevii pe care i-a avut în grijă pentru o vreme.
Va mulţumesc vouă minunaţilor pentru că mi-aţi permis să fac parte din viaţă voastră pentru o vreme, reuşită voastră este şi a mea pentru că îmi întăreşte filosofia mea de viaţă că ” educaţia te face puternic, frumos, plăcut şi mai mult de atât, te ţine treaz!”.
Continuaţi să visaţi, să credeţi că pentru noi imposibilul nu există, regretele nu ne fac să creştem şi abandonul este cea mai grea formă de decadenţă şi umilinţă. Nu aveţi voie să abandonaţi, nici măcar de dragul părinţilor, visul vostru este doar pentru voi şi nimeni nu are voie să-l spulbere. Nu permiteţi că lipsurile şi nevoile să va înfrâneze zborul!”